Home » D:News » Motivul pentru care apar boli după perioadele stresante

Motivul pentru care apar boli după perioadele stresante

Motivul pentru care apar boli după perioadele stresante
Publicat: 16.06.2016
Mai mulţi cercetători afirmă că după o perioadă stresantă apar boli din cauza fenomenului numit decepţie, care scade imunitatea şi predispune corpul la boli, imediat după perioadele stresante, iar potrivit specialiştilor, cel mai bun tratament este prevenţia.

Într-un studiu din 2014 realizat de cercetatorii de la Colegiul de Medicină Albert Einstein din New York, aceştia au rugat persoanele suferinde de migrene să îşi monitorizeze simptomele şi pattern-urile de stres într-un jurnal electronic timp de trei luni, potrivit CSID.

S-a dovedit faptul că nivelul de stres al participanţilor nu a avut impact asupra apariţiei migrenei, dar scăderea nivelului de stres al acestora a fost asociată cu debutul migrenelor, care au crescut ca intensitate în următoarele şase până la optsprezece ore – dovadă a ceea ce numesc cercetatorii „fenomenul decepţiei”.

Fenomenul decepţiei poate fi însoţit şi de crize de astm, boli autoimune (lupus, Crohn), probleme la nivelul sistemului digestiv şi boli ale pielii precum eczema sau psoriasis-ul. Este de mult ştiut faptul că stresul afectează organismul în sens negativ, însă cercetările recente pot demonstra acest lucru cu exactitate. Înţelegerea modalităţii de funcţionare a fenomenului decepţiei ajută la explorarea modalităţii în care stresul afectează organismul şi motivele pentru care o face.

De-a lungul perioadelor stresante, corpul elimină o serie de hormoni cheie – precum cortizolul, norepinefrina, adrenalina – pentru a se pregăti de lupta cu problemele pe care le întâmpină şi pentru a nu ceda. De-a lungul acestui proces, „cortizolul poate reactiva infecţii virale latente precum herpesul, virusul Epstein-Barr (care induce febră, stări acute de oboseală, inflamarea gâtului şi a glandelor), iar simtpomele acestora se vor manifesta timp de câteva zile”, spune neurocercetătorul Lean Pyter, un profesor asistent la secţia de psihiatrie de la Universitatea de Medicină Columbus din Ohio.

Conform CSID, între timp, în perioadele de pericol, atunci când corpul se află sub presiune, eliminarea hormonilor cheie precum cortizolul sau adrenalina vă vor împiedica din a simţi durere, ceea ce este un avantaj, deoarece puteţi rezolva problemele fără a fi afectaţi din punct de vedere somatic, explică psihologul Dawn Buse, director la departamentul de medicină comportamentală la Centrul Montefiore şi profesor asociat la departamentul de neurologie al Colegiului Albert Einstein de Medicină.

O modalitate de a preveni fenomenul decepţiei este prin conştientizarea posibilei apariţii a acestuia şi pretratamentul în momentele cu risc de stres – meditaţie, ore de somn suficiente, alimentaţie sănătoasă (reducerea zahărului, cafelei şi nicotinei), mişcarea zilnică şi băile calde.

Acupunctura şi masajul au fost dovedite eficiente, de asemenea, în prevenţia fenomenului de decepţie. De asemenea, infuziile naturale din plante (ceaiurile) au un efect relaxant şi calmant şi sunt recomandate în cantităţi mai mari, înainte de culcare (evitaţi ceaiurile care conţin cofeină – precum ceaiul negru, alb sau verde – şi înlocuiţi-le cu lavandă, tei sau muşeţel).

Sursa: CSID

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Este adevărat că oamenii preistorici au trăit în peșteri?
Este adevărat că oamenii preistorici au trăit în peșteri?
De ce, în timpul „miliardului plictisitor”, Pământul nu a avut munți?
De ce, în timpul „miliardului plictisitor”, Pământul nu a avut munți?
Iată cum furnicile ar putea rezolva problemele traficului urban
Iată cum furnicile ar putea rezolva problemele traficului urban
Cele mai vechi dovezi ale prezenței umane în Europa, găsite la situl Grăunceanu din România
Cele mai vechi dovezi ale prezenței umane în Europa, găsite la situl Grăunceanu din România
Melania Trump, de la model la Primă Doamnă. În spatele hainelor de catifea și a pălăriilor sofisticate
Melania Trump, de la model la Primă Doamnă. În spatele hainelor de catifea și a pălăriilor sofisticate
Călătoria lui Donald Trump de la mogul imobiliar la star de reality show și apoi președinte
Călătoria lui Donald Trump de la mogul imobiliar la star de reality show și apoi președinte
Trucul șocant prin care poți să-ți crești masa musculară
Trucul șocant prin care poți să-ți crești masa musculară
Iată cum o simplă vizită la coafor ar putea să ne pună viața în pericol
Iată cum o simplă vizită la coafor ar putea să ne pună viața în pericol
Test de cultură generală. Ce este apa carbogazoasă?
Test de cultură generală. Ce este apa carbogazoasă?
Telescopul Spațial James Webb a găsit o planetă misterioasă care nu seamănă cu nimic din Sistemul Solar
Telescopul Spațial James Webb a găsit o planetă misterioasă care nu seamănă cu nimic din Sistemul Solar
Demența ar putea fi prevenită cu antibiotice, antivirale și vaccinuri, arată un studiu
Demența ar putea fi prevenită cu antibiotice, antivirale și vaccinuri, arată un studiu
Crima perfectă: uciderea ministrului Barbu Catargiu
Crima perfectă: uciderea ministrului Barbu Catargiu
Protest Greenpeace la Forumul Economic Mondial: ce mesaje au afișat activiștii?
Protest Greenpeace la Forumul Economic Mondial: ce mesaje au afișat activiștii?
Europa trebuie să învețe cum să aibă grijă de ea însăși, avertizează Volodimir Zelenski
Europa trebuie să învețe cum să aibă grijă de ea însăși, avertizează Volodimir Zelenski
Fondatorul IMDb pleacă de la conducerea companiei după 35 de ani
Fondatorul IMDb pleacă de la conducerea companiei după 35 de ani
Implant cerebral revoluționar pentru tratarea depresiei, testat în Marea Britanie
Implant cerebral revoluționar pentru tratarea depresiei, testat în Marea Britanie
Regele Mihai: „Nu știam că avea să urmeze cea mai rapidă lovitură de stat din istorie”. Cine a trădat din Regență și l-a adus pe Carol al II-lea pe Tronul României?
Regele Mihai: „Nu știam că avea să urmeze cea mai rapidă lovitură de stat din istorie”. Cine a trădat din Regență ...
Aproape un sfert dintre speciile de apă dulce sunt amenințate de extincție
Aproape un sfert dintre speciile de apă dulce sunt amenințate de extincție